Guvernul României

 
Ordonanţă de urgenţă nr. 49/2009

din 20/05/2009
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 366 din 01/06/2009

privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România


 

    Având în vedere obligaţiile ce revin României ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului de aderare la Uniunea Europeană de a duce la îndeplinire obiectivul desăvârşirii pieţei interne, precum şi obligaţia de a transpune în timp util prevederile directivelor comunitare în legislaţia naţională,
    văzând importanţa strategică şi impactul economic şi social semnificativ al Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind serviciile în cadrul pieţei interne, denumită în continuare directiva;
    date fiind complexitatea şi sfera largă de aplicabilitate ale directivei, eforturile considerabile şi resursele logistice, financiare şi umane pe care autorităţile naţionale le vor investi în vederea punerii în aplicare a acesteia,
    având în vedere necesitatea creării unui cadru juridic adecvat care să fundamenteze măsurile prealabile pe care autorităţile competente trebuie să le ia pentru punerea în aplicare a prevederilor directivei şi termenul foarte restrâns până la care administraţia publică din România va trebui să fie pregătită să pună în aplicare prevederile acesteia, respectiv data de 28 decembrie 2009,
    apreciind ca esenţială estimarea în timp util a resurselor necesare îndeplinirii obligaţiilor care rezultă din prevederile directivei,
    ţinând cont de faptul că transpunerea directivei presupune şi implementarea unor mecanisme de cooperare administrativă, precum şi crearea unei platforme electronice integrate, care să permită prestatorilor de servicii din toate statele membre accesul la distanţă la îndeplinirea formalităţilor administrative, realizarea acestora necesitând un interval de timp de cel puţin 6 luni şi un cadru juridic adecvat, astfel încât acestea să fie funcţionale la data de 28 decembrie 2009,
    considerând imperativă crearea în cel mai scurt termen a cadrului normativ necesar adoptării măsurilor de pregătire a implementării prevederilor directivei până la data reglementată de actul comunitar,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

   CAPITOLUL I
  Dispoziţii generale

   Art. 1. - Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează cadrul general al libertăţii de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii pe teritoriul României.
   Art. 2. - În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
   a) stat membru - stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European;
   b) serviciu - orice activitate economică independentă, prestată în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii;
   c) prestator - orice persoană fizică, cetăţean al unui stat membru, sau orice persoană juridică stabilită într-un stat membru, care oferă ori prestează un serviciu;
   d) beneficiar - orice persoană fizică, inclusiv consumatorul, aşa cum este acesta definit în Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cetăţean al unui stat membru sau care beneficiază de drepturi conferite prin acte normative comunitare, sau orice persoană juridică stabilită într-un stat membru, care, în scopuri profesionale ori nonprofesionale, utilizează sau intenţionează să utilizeze un serviciu furnizat;
   e) stat membru de stabilire - statul membru pe al cărui teritoriu este stabilit prestatorul de servicii în cauză;
   f) stabilire - exercitarea efectivă de către prestator, pe o perioadă nedeterminată, a unei activităţi economice cu caracter independent, având un sediu stabil, fără ca acesta să fie în mod necesar un sediu statutar;
   g) stat membru în care se prestează serviciul - statul membru în care serviciul este oferit de către un prestator stabilit într-un alt stat membru;
   h) autoritate competentă - orice organism sau autoritate dintr-un stat membru cu rol de control ori de reglementare în ceea ce priveşte activităţile de servicii, în special autorităţile administrative, precum şi ordinele profesionale şi asociaţiile profesionale sau alte organisme profesionale care, în exercitarea competenţei de autoreglementare, creează cadrul legal pentru accesul la activităţile de servicii ori exercitarea acestora;
   i) regim de autorizare - orice procedură care obligă prestatorul sau beneficiarul la efectuarea anumitor formalităţi în vederea obţinerii unei decizii din partea unei autorităţi competente pentru accesul la o activitate de servicii ori exercitarea acesteia;
   j) cerinţă - orice obligaţie, interdicţie, condiţie sau limitare impusă prestatorilor ori beneficiarilor de servicii, care este prevăzută în actele cu caracter normativ sau administrativ ale autorităţilor competente ori care rezultă din jurisprudenţă, practici administrative, norme ale ordinelor profesionale sau norme colective ale asociaţiilor profesionale ori ale altor organizaţii profesionale, adoptate în exercitarea competenţei lor de autoreglementare; clauzele contractelor colective de muncă negociate de partenerii sociali nu sunt, în sine, considerate cerinţe în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă;
   k) motive imperative de interes general - ordinea publică, siguranţa publică, sănătatea publică, păstrarea echilibrului financiar al sistemului de securitate socială, protecţia consumatorilor, beneficiarilor serviciilor şi a lucrătorilor, loialitatea tranzacţiilor comerciale, combaterea fraudei, protecţia mediului, sănătatea animalelor, proprietatea intelectuală, conservarea patrimoniului naţional istoric şi artistic, obiectivele de politică socială şi de politică culturală, precum şi orice alte considerente calificate ca motive imperative de interes general de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, în jurisprudenţa sa;
   l) profesie reglementată - orice activitate profesională, astfel cum aceasta este definită în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare;
   m) organizaţie caritabilă - organizaţie constituită în condiţiile legii, care desfăşoară activităţi neremunerate constând în acordarea de ajutor persoanelor aflate în nevoie în mod permanent sau temporar;
   n) registru - orice evidenţă sau bază de date administrată de o autoritate competentă, în format electronic ori pe hârtie, cuprinzând informaţii cu privire la prestatorii de servicii în general sau prestatorii de servicii autorizaţi într-un domeniu specific;
   o) Sistemul de informare în cadrul pieţei interne (SIPI) - platforma electronică prin intermediul căreia se realizează schimbul de informaţii şi comunicarea între autorităţile competente, care decurg din obligaţiile de cooperare administrativă prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă;
   p) Interactive Policy Making (IPM) - platforma electronică prin intermediul căreia se realizează raportarea regimurilor de autorizare, a condiţiilor evaluate, a celor menţinute şi a celor eliminate, în urma transpunerii prevederilor Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind serviciile în cadrul pieţei interne în legislaţia sectorială din domeniul serviciilor.
   Art. 3. - (1) În cazul în care dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă contravin dispoziţiilor unui act normativ naţional care a transpus o directivă sau a creat cadrul juridic necesar aplicării directe a unui regulament şi care reglementează aspecte specifice ale accesului la o activitate de servicii ori la exercitarea acesteia în sectoare specifice sau pentru profesii specifice, în conformitate cu actul normativ comunitar transpus, dispoziţiile actului normativ special prevalează.
   (2) Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă nu vizează norme ale dreptului internaţional privat, în special norme care reglementează legislaţia aplicabilă obligaţiilor contractuale şi extracontractuale, inclusiv cele care garantează consumatorilor protecţia oferită acestora prin normele de protecţie a consumatorilor din legislaţia cu privire la consumatori în vigoare.
   Art. 4. - (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică atât serviciilor furnizate de către prestatorii stabiliţi în România, cât şi serviciilor furnizate transfrontalier, în România, de către prestatori stabiliţi în alt stat membru.
   (2) Nu intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanţe de urgenţă:
   a) serviciile financiare, precum serviciile bancare, de credit, asigurări şi reasigurări, pensii ocupaţionale şi personale, valori mobiliare, fonduri de investiţii, plăţi şi consultanţă pentru investiţii, inclusiv serviciile menţionate la art. 18 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
   b) serviciile şi reţelele de comunicaţii electronice, precum şi resursele şi serviciile asociate, în ceea ce priveşte domeniile reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 527/2002, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 591/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, republicată, Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2007 privind condiţiile generale referitoare la interoperabilitatea serviciilor de televiziune digitală interactivă, precum şi a echipamentelor de televiziune digitală ale consumatorilor;
   c) serviciile în domeniul transportului, inclusiv serviciile portuare;
   d) serviciile de angajare ale agenţiilor de ocupare temporară a forţei de muncă;
   e) serviciile medicale, indiferent dacă sunt asigurate sau nu în cadrul unor unităţi sanitare şi indiferent de modul în care sunt organizate şi finanţate ori dacă sunt de natură publică sau privată;
   f) serviciile audiovizuale, inclusiv serviciile cinematografice, indiferent de modul lor de producţie, distribuţie şi transmisie, precum şi serviciile de radiodifuziune;
   g) activităţile de jocuri de noroc care presupun pariuri cu o miză cu valoare pecuniară, inclusiv loterie, jocuri de cazinou şi tranzacţii referitoare la pariuri;
   h) activităţile asociate exercitării autorităţii publice;
   i) serviciile sociale privind locuinţele sociale, serviciile privind îngrijirea copiilor şi ajutorul acordat familiilor sau persoanelor aflate în nevoie în mod permanent ori temporar, care sunt furnizate de stat, de către prestatori mandataţi de stat sau de către organizaţii caritabile, aşa cum sunt ele definite la art. 2 lit. m);
   j) serviciile de securitate privată;
   k) serviciile prestate de notari şi executori judecătoreşti.
   (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică în domeniul legislaţiei fiscale prescriptive şi cerinţelor administrative de punere în aplicare a legilor fiscale.

   CAPITOLUL II
  Simplificarea administrativă

   Art. 5. - (1) În cazul în care o autoritate competentă română solicită ca prestatorul să prezinte un certificat, o atestare sau un alt document pentru a dovedi că o anumită cerinţă a fost îndeplinită, aceasta acceptă orice document dintr-un stat membru întocmit într-un scop echivalent sau din care reiese clar că cerinţa respectivă este îndeplinită.
   (2) Autorităţile române nu pot solicita prezentarea unui document emis într-un alt stat membru în original, în copie certificată pentru conformitate sau traducere certificată, cu excepţia cazurilor prevăzute de alte acte normative care transpun acte comunitare ori creează cadrul pentru aplicarea directă a regulamentelor sau a cazurilor în care o astfel de cerinţă este justificată printr-un motiv imperativ de interes general. Autorităţile române pot solicita prezentarea unor traduceri necertificate ale unor documente în limba română.
   (3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică documentelor menţionate în actele normative prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
   Art. 6. - (1) Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se înfiinţează Punctul de contact unic electronic, denumit în continuare PCU electronic.
   (2) PCU electronic asigură, pentru prestatori, posibilitatea îndeplinirii cu uşurinţă, de la distanţă şi prin mijloace electronice, a următoarelor proceduri şi formalităţi:
   a) ansamblul procedurilor şi formalităţilor necesare pentru accesul la activităţile de servicii ale acestora, în special declaraţiile, notificările sau cererile necesare pentru obţinerea autorizării, inclusiv cererile de înscriere într-un registru;
   b) orice cereri de autorizare necesare pentru exercitarea activităţilor de servicii.
   (3) Autorităţile competente trebuie să se înregistreze în sistemul PCU electronic în termen de maximum 30 de zile de la data la care acesta devine funcţional.
   (4) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul controlului spaţiilor în care se prestează serviciul sau al echipamentului utilizat de către prestator ori în cazul examinării capacităţii sau a integrităţii sănătăţii prestatorului ori a personalului său responsabil.
   (5) PCU electronic are statut de sistem informatic de utilitate publică, parte integrantă a Sistemului e-guvernare din Sistemul Electronic Naţional. Prevederile cărţii I titlul II din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
   (6) Se desemnează Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (ASSI) ca autoritate responsabilă pentru realizarea, operaţionalizarea şi administrarea PCU electronic.
   (7) Funcţionarea PCU electronic nu aduce atingere competenţelor autorităţilor administraţiei publice din România, nici ale organismelor profesionale sau ale altor organe cu competenţă de reglementare, autorizare ori control în domeniul serviciilor.
   (8) Limitele competenţei operatorului PCU electronic, detalierea mecanismelor de funcţionare şi a tuturor activităţilor desfăşurate prin intermediul PCU electronic se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
   (9) PCU electronic va deveni funcţional până la data de 28 noiembrie 2009.
   Art. 7. - (1) Prin intermediul PCU electronic se asigură accesul direct al prestatorilor la următoarele informaţii:
   a) cerinţele impuse prestatorilor stabiliţi pe teritoriul României, în special cele cu privire la procedurile şi formalităţile care trebuie îndeplinite pentru a avea acces la activităţile de servicii şi pentru a le exercita;
   b) coordonatele autorităţilor competente, necesare în vederea contactării directe a acestora, inclusiv coordonatele autorităţilor responsabile în materie de exercitare a activităţilor de servicii;
   c) mijloacele şi condiţiile de acces la registrele publice cu privire la prestatori şi servicii;
   d) căile de atac disponibile în cazul unui litigiu între autorităţile competente şi prestator sau beneficiar, între un prestator şi un beneficiar ori între prestatori;
   e) datele de contact ale asociaţiilor şi organizaţiilor, altele decât autorităţile competente, de la care prestatorii sau beneficiarii pot obţine asistenţă practică.
   (2) Prin intermediul PCU electronic se asigură prestatorilor, la cerere, asistenţă din partea autorităţilor competente, constând în informaţii asupra modului în care sunt interpretate şi aplicate cerinţele menţionate la alin. (1) lit. a). Obligaţia autorităţilor competente de a oferi asistenţă nu implică acordarea de consiliere juridică în cazuri individuale, ci vizează doar furnizarea de informaţii generale asupra modului în care cerinţele sunt interpretate sau aplicate.
   (3) Autorităţile competente au obligaţia de a răspunde, prin intermediul PCU electronic, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii, oricărei cereri de informaţii sau asistenţă menţionate la alin. (1) şi (2) şi, în cazurile în care cererea este eronată ori nefondată, au obligaţia de a informa solicitantul în consecinţă, în cel mai scurt timp, dar nu mai mult de 3 zile lucrătoare.
   (4) ASSI este responsabilă pentru buna funcţionare, din punct de vedere tehnic, a PCU electronic. Autorităţile competente răspund pentru conţinutul informaţiilor şi documentelor colectate, transmise şi procesate prin intermediul PCU electronic.
   (5) Autorităţile competente au obligaţia de a actualiza informaţiile cu privire la autorizarea activităţilor de servicii, precum şi a procedurilor de autorizare din domeniul lor de activitate, în cadrul PCU electronic.

   CAPITOLUL III
  Libertatea de stabilire a prestatorilor

   SECŢIUNEA 1
  Autorizaţii

   Art. 8. - (1) Accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia poate fi supus(ă) unui regim de autorizare numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
   a) existenţa unui regim de autorizare este justificată de un motiv imperativ de interes general;
   b) obiectivul urmărit nu poate fi atins printr-o măsură mai puţin restrictivă, în special din cauză că un control ulterior ar fi tardiv pentru a fi, în mod real, eficient;
   c) regimul de autorizare este nediscriminatoriu în ceea ce priveşte prestatorii.
   (2) Prezenta secţiune nu se aplică acelor aspecte specifice ale regimurilor de autorizare care sunt reglementate direct sau indirect prin alte acte normative naţionale care transpun acte comunitare.
   Art. 9. - (1) Regimurile de autorizare au la bază criterii de natură a limita marja de apreciere a autorităţilor competente, astfel încât acestea să nu fie aplicate într-un mod arbitrar.
   (2) Criteriile care stau la baza regimurilor de autorizare trebuie să fie:
   a) nediscriminatorii;
   b) justificate printr-un motiv imperativ de interes general;
   c) proporţionale în raport cu obiectivul de interes general urmărit;
   d) clare şi lipsite de ambiguităţi;
   e) obiective;
   f) făcute publice în prealabil;
   g) transparente şi accesibile.
   (3) Este interzisă impunerea unor condiţii de acordare a autorizaţiei pentru stabilire, prin care se dublează cerinţele şi controalele echivalente sau comparabile ca scop, la care prestatorul a fost supus deja în alt stat membru ori în România.
   (4) Persoanele desemnate potrivit art. 31 alin. (2) şi prestatorul oferă sprijin autorităţii competente prin furnizarea oricăror informaţii necesare cu privire la aceste cerinţe.
   (5) Autorizaţia permite prestatorului accesul la activitatea de servicii sau exercitarea acelei activităţi pe teritoriul României, inclusiv prin înfiinţarea de agenţii, filiale, sucursale, birouri.
   (6) Autorizaţia poate fi limitată la o anumită parte a teritoriului numai dacă limitarea este justificată de un motiv imperativ de interes general.
   (7) Autorizaţia se acordă de îndată ce se stabileşte, în urma unei examinări corespunzătoare, că au fost îndeplinite condiţiile de autorizare, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 12 alin. (2).
   (8) Orice decizie a autorităţilor competente, inclusiv refuzul sau retragerea unei autorizaţii, trebuie motivată corespunzător şi poate fi atacată în faţa instanţelor judecătoreşti, potrivit dreptului comun. Decizia de acordare a autorizaţiei nu trebuie motivată.
   Art. 10. - (1) O autorizaţie este acordată unui prestator pe o durată nelimitată, cu excepţia cazurilor următoare:
   a) autorizaţia se reînnoieşte automat sau se supune condiţiei îndeplinirii continue a cerinţelor;
   b) numărul autorizaţiilor disponibile este limitat dintr-un motiv imperativ de interes general;
   c) o durată limitată de autorizare poate fi justificată printr-un motiv imperativ de interes general.
   (2) Legislaţia specifică privind regimurile de autorizare poate prevedea termene maxime în care prestatorul trebuie să îşi înceapă activitatea, ulterior obţinerii autorizaţiei.
   (3) Prestatorii sunt obligaţi să informeze autoritatea competentă, prin intermediul PCU electronic, cu privire la următoarele schimbări:
   a) constituirea de filiale ale căror activităţi intră în sfera de aplicare a regimului de autorizare;
   b) schimbări în urma cărora condiţiile de acordare a autorizaţiei nu mai sunt îndeplinite.
   (4) În situaţia în care prestatorul nu mai îndeplineşte condiţiile de autorizare, autoritatea competentă poate retrage autorizaţia acordată prestatorului în cauză.
   Art. 11. - (1) În cazul în care numărul autorizaţiilor disponibile pentru o anumită activitate este limitat din cauza cantităţii reduse de resurse naturale sau din cauza unei capacităţi tehnice reduse, autorităţile competente trebuie să instituie o procedură de selecţie a candidaţilor bazată pe imparţialitate şi transparenţă.
   (2) Autorităţile competente asigură publicitatea adecvată a deschiderii, desfăşurării şi închiderii procedurii de selecţie.
   (3) La stabilirea normelor pentru procedura de selecţie, autorităţile competente pot avea în vedere motive imperative de interes general, precum: sănătatea publică, obiective de politică socială, sănătatea şi siguranţa angajaţilor sau a lucrătorilor care desfăşoară o activitate independentă, protecţia mediului, protejarea patrimoniului cultural, păstrarea echilibrului financiar al sistemului de securitate şi loialitatea tranzacţiilor comerciale şi alte motive imperative de interes general, în conformitate cu legislaţia naţională, precum şi cu legislaţia comunitară cu aplicabilitate directă.
   (4) Autorizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă pentru o perioadă de timp limitată, proporţional cu cantitatea de resurse naturale sau, după caz, cu capacitatea tehnică. Aceasta nu se reînnoieşte automat şi nu oferă alte avantaje prestatorului a cărui autorizaţie a expirat sau oricărei persoane care are o relaţie specială cu prestatorul în cauză.
   Art. 12. - (1) Procedurile şi formalităţile de autorizare trebuie să fie clare şi uşor accesibile, să fie făcute publice în avans şi să ofere solicitanţilor garanţia că cererea lor este procesată în mod obiectiv şi imparţial.
   (2) Cererea solicitantului este procesată în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentaţiei complete. Termenul poate fi prelungit o singură dată de către autoritatea competentă, pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse iniţial nu este afectată de prelungirea dispusă de autoritatea competentă. Prelungirea termenului de autorizare, precum şi durata acestei prelungiri trebuie motivate în mod corespunzător şi notificate solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial.
   (3) Autorizaţia se consideră acordată în situaţia în care autorităţile competente nu au răspuns în termenul prevăzut la alin. (2). Cu toate acestea, se poate stabili un regim diferit în cazul în care acest lucru este justificat de motive imperative de interes general, inclusiv un interes legitim al unei terţe părţi.
   (4) Autoritatea competentă transmite solicitantului o confirmare de primire a cererii, în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii cererii. Confirmarea de primire a cererii trebuie să precizeze următoarele:
   a) termenul de procesare a cererii;
   b) căile de atac disponibile;
   c) după caz, menţiunea că, în lipsa unui răspuns în termenul specificat, autorizaţia se consideră acordată.
   (5) În cazul unei cereri sau al unei documentaţii incomplete, solicitantul este informat în cel mai scurt timp, dar nu în mai mult de 5 zile lucrătoare de la primirea cererii, cu privire la necesitatea transmiterii de documente suplimentare, precum şi cu privire la consecinţele asupra termenului de procesare a cererii, prevăzut la alin. (2).
   (6) În cazul în care o cerere este respinsă pentru motive de natură procedurală, solicitantul este informat în cel mai scurt termen, dar nu în mai mult de 5 zile lucrătoare de la depunerea cererii.
   (7) Taxele percepute solicitantului în legătură cu cererea sa trebuie să fie proporţionale cu costul procedurilor de autorizare în cauză, fără a depăşi acest cost.

   SECŢIUNEA a 2-a
  Cerinţe interzise sau supuse evaluării

   Art. 13. - Nu pot fi incluse într-un regim de autorizare următoarele cerinţe:
   a) cerinţe discriminatorii bazate direct ori indirect pe cetăţenie sau, în cazul persoanelor juridice, pe situarea sediului social, în special: cerinţa de a deţine cetăţenia română, impusă prestatorului, personalului acestuia, asociaţilor/acţionarilor sau membrilor consiliului de administraţie ori de supraveghere, sau cerinţa de a avea reşedinţa în România, impusă prestatorului serviciului, personalului acestuia, asociaţilor/acţionarilor sau membrilor consiliului de administraţie ori de supraveghere;
   b) interdicţia de a fi stabilit sau de a fi înscris în registru în mai mult de un stat membru;
   c) restricţii asupra libertăţii unui prestator de a alege între a se stabili cu titlu principal sau secundar pe teritoriul României;
   d) restricţii asupra libertăţii unui prestator de a alege între stabilirea sub formă de agenţie, de sucursală sau de filială pe teritoriul României;
   e) impunerea condiţiei de reciprocitate cu statul membru în care prestatorul este deja stabilit, cu excepţia condiţiilor de reciprocitate prevăzute de legislaţia naţională care transpune acte comunitare şi de actele comunitare cu aplicabilitate directă în domeniul energiei;
   f) condiţionarea eliberării autorizaţiei de a presta un serviciu de efectuarea unei analize economice care să demonstreze existenţa unei nevoi economice sau a unei cereri a pieţei, de evaluarea efectelor economice potenţiale ori curente ale serviciului furnizat sau de evaluarea adecvării serviciului în raport cu obiectivele planificării economice stabilite de către autorităţile competente; această interdicţie nu se referă la cerinţele de planificare ce ţin de motive imperative de interes general şi care nu vizează obiective economice;
   g) intervenţia directă sau indirectă a operatorilor economici concurenţi în procesul de acordare a autorizaţiei de prestare a unui serviciu ori în procesul de adoptare a unor decizii, cu excepţia ordinelor şi a asociaţiilor profesionale sau a altor organizaţii în calitate de autoritate competentă; această interdicţie nu vizează consultarea organizaţiilor precum camere de comerţ sau parteneri sociali în alte aspecte decât cererile individuale de autorizare şi nici consultarea publicului larg;
   h) obligaţia de a constitui sau de a participa la constituirea unei garanţii financiare ori de a încheia o asigurare la un prestator sau organism stabilit pe teritoriul României, în situaţia în care prestatorul este asigurat în alt stat membru;
   i) obligaţia de a fi înscris, în prealabil, pentru o anumită perioadă, în registre din România, în vederea prestării unui serviciu sau de a fi exercitat, în prealabil, o activitate pe teritoriul României, pentru o anumită perioadă de timp.
   Art. 14. - (1) Autorităţile competente române pot condiţiona accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia de oricare dintre următoarele cerinţe:
   a) restricţii cantitative sub forma limitărilor stabilite în funcţie de populaţie sau restricţii teritoriale constând în stabilirea unei distanţe geografice minime între prestatori;
   b) obligaţia unui prestator de a se constitui sub o anumită formă juridică;
   c) cerinţe referitoare la deţinerea unui capital social minim;
   d) cerinţe care rezervă accesul la anumite activităţi de servicii anumitor prestatori, în temeiul specificului activităţii, altele decât cerinţele referitoare la domeniile reglementate de Legea nr. 200/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
   e) interdicţia de a avea mai mult de un loc de stabilire pe teritoriul României;
   f) cerinţe care stabilesc un număr minim de salariaţi;
   g) tarife obligatorii minime şi/sau maxime pe care trebuie să le respecte prestatorul;
   h) obligaţia prestatorului de a oferi alte servicii împreună cu serviciul său.
   (2) Cerinţele menţionate la alin. (1) pot fi impuse numai dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
   a) nediscriminare - cerinţele sunt nediscriminatorii în cazul persoanelor fizice, în funcţie de cetăţenie sau de naţionalitate, iar în cazul persoanelor juridice, în funcţie de situarea sediului social;
   b) necesitate - cerinţele sunt justificate printr-un motiv imperativ de interes general, astfel cum este definit acesta la art. 2 lit. k);
   c) proporţionalitate - cerinţele sunt adecvate pentru a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit, ele nu depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit şi nu este posibilă înlocuirea acestor cerinţe cu alte măsuri mai puţin restrictive care să asigure atingerea aceluiaşi rezultat.
   (3) Prevederile alin. (1) şi (2) sunt incidente serviciilor de interes economic general doar în măsura în care aplicarea acestora nu împiedică, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredinţată.
   (4) Începând cu data de 1 ianuarie 2010, autorităţile competente notifică Comisiei Europene actele normative şi dispoziţiile cu caracter statutar sau administrativ care includ cerinţele prevăzute la alin. (1), precizând motivele pentru includerea acestor cerinţe în actele normative.
   (5) În cazul în care Comisia Europeană consideră că actele normative şi dispoziţiile prevăzute la alin. (4) conţin bariere în calea liberei circulaţii a serviciilor şi a dreptului de liberă stabilire, autorităţile competente iau măsuri pentru a renunţa la adoptarea acestora sau pentru abrogarea lor, după caz.
   (6) Obligaţia de notificare prevăzută la alin. (4) se consideră îndeplinită în cazul proiectelor de acte normative care parcurg procedura de notificare prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările ulterioare.
   Art. 15. - Autorităţile competente au următoarele obligaţii:
   a) analizează legislaţia în baza căreia autorizează prestarea serviciilor aflate în competenţa lor şi iniţiază modificări legislative, acolo unde este cazul, în vederea eliminării regimurilor de autorizare care nu respectă criteriile prevăzute la art. 8, până la data de 15 iunie 2009;
   b) analizează regimurile de autorizare menţinute şi iniţiază modificări legislative, după caz, pentru eliminarea condiţiilor interzise, prevăzute la art. 13, sau pentru eliminarea condiţiilor evaluabile, prevăzute la art. 14 alin. (1), care contravin prevederilor art. 14 alin. (2) şi (3), până la data de 15 iunie 2009;
   c) raportează prin intermediul platformei electronice Interactive Policy Making (IPM), până la data de 30 septembrie 2009, toate regimurile de autorizare prevăzute la lit. a) şi condiţiile de autorizare prevăzute la lit. b), care în urma evaluării au fost menţinute.

   CAPITOLUL IV
  Libera circulaţie a serviciilor

   SECŢIUNEA 1
  Libertatea de a furniza servicii şi derogările aferente

   Art. 16. - (1) Prestatorii stabiliţi într-un alt stat membru au dreptul de a furniza servicii pe teritoriul României.
   (2) Accesul la furnizarea unui serviciu sau exercitarea acestuia pe teritoriul României poate fi condiţionat(ă) de îndeplinirea unor cerinţe, doar dacă acestea respectă cumulativ următoarele principii:
   a) principiul nediscriminării: cerinţele nu trebuie să fie, direct ori indirect, discriminatorii în ceea ce priveşte cetăţenia sau, pentru persoanele juridice, în ceea ce priveşte statul membru în care acestea sunt stabilite;
   b) principiul necesităţii: cerinţele trebuie să fie justificate pe baza unor raţiuni de ordine publică, siguranţă publică, sănătate publică sau protecţia mediului;
   c) principiul proporţionalităţii: cerinţele trebuie să fie adecvate pentru a garanta realizarea obiectivelor, fără a depăşi ceea ce este necesar pentru realizarea acestora.
   (3) Libertatea de a furniza servicii în cazul unui prestator stabilit într-un alt stat membru nu poate fi restrânsă prin impunerea uneia dintre următoarele cerinţe:
   a) obligaţia de a fi stabilit pe teritoriul României;
   b) obligaţia de a obţine o autorizaţie din partea unor autorităţi competente, incluzând înscrierea într-un registru pe teritoriul României, în afara celor impuse prin prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, prin alte acte normative care transpun acte normative comunitare sau prin acte normative comunitare cu aplicabilitate directă;
   c) interdicţia de a stabili pe teritoriul României o infrastructură specifică, necesară pentru prestarea serviciilor în cauză;
   d) aplicarea unui regim contractual special între prestator şi beneficiarul serviciului, care împiedică sau restricţionează prestarea serviciilor în mod independent;
   e) obligaţia de a deţine un document de identitate specific, emis de autoritatea competentă pentru prestarea serviciului respectiv;
   f) cerinţe care restricţionează utilizarea echipamentelor şi a materialelor asociate prestării serviciilor, cu excepţia celor necesare pentru asigurarea sănătăţii şi a securităţii muncii;
   g) restricţii asupra libertăţii de a presta serviciile menţionate la art. 19.
   (4) Autorităţile administraţiei publice pot aplica, în conformitate cu legislaţia naţională armonizată, propriile reguli în ceea ce priveşte condiţiile de angajare, inclusiv cele stabilite în contractele colective.
   Art. 17. - Prevederile art. 16 alin. (2) şi (3) nu se aplică:
   a) serviciilor de interes economic general, printre care: în sectorul poştal, serviciilor de natura celor reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 642/2002, cu modificările şi completările ulterioare; în sectorul electricităţii, serviciilor reglementate prin Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare; în sectorul gazelor, serviciilor reglementate prin Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare; serviciilor de distribuţie şi alimentare cu apă şi serviciilor de canalizare şi tratare a apelor uzate sau reziduale reglementate prin Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, cu modificările şi completările ulterioare; serviciilor de tratare a deşeurilor; în sectorul energiei termice, serviciilor reglementate prin Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006; serviciilor de salubrizare, reglementate prin Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, cu modificările şi completările ulterioare; serviciilor de iluminat public, reglementate prin Legea serviciului de iluminat public nr. 230/2006; serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local;
   b) domeniilor reglementate prin Legea nr. 344/2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale;
   c) domeniilor reglementate prin Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;
   d) serviciilor de asistenţă juridică reglementate de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
   e) domeniilor reglementate prin cap. IV1 din Legea nr. 200/2004, cu modificările şi completările ulterioare; art. 24 şi 241 din Hotărârea Guvernului nr. 860/2004 privind recunoaşterea calificării de medic veterinar şi reglementarea unor aspecte referitoare la exercitarea profesiei de medic veterinar, cu modificările şi completările ulterioare; art. 11 alin. 2 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată;
   f) domeniilor reglementate prin Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii;
   g) formalităţilor administrative reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
   h) în ceea ce priveşte cetăţenii ţărilor terţe care se deplasează în România pentru prestarea sau pentru a li se furniza un serviciu, dreptului autorităţilor române de a solicita viză ori permis de şedere pentru resortisanţi din ţări terţe cărora nu li se aplică regimul de recunoaştere reciprocă prevăzut la art. 21 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune sau posibilităţii de a obliga resortisanţii din ţările terţe să se prezinte la autorităţile competente din România la momentul intrării acestora pe teritoriul său ori la o dată ulterioară;
   i) în ceea ce priveşte transportul de deşeuri, domeniilor reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind transferurile de deşeuri;
   j) drepturilor de autor şi drepturilor conexe, drepturilor sui-generis ale fabricanţilor bazelor de date, drepturilor de proprietate industrială, inclusiv drepturilor reglementate prin Legea nr. 16/1995 privind protecţia topografiilor produselor semiconductoare, republicată;
   k) documentelor care, potrivit legislaţiei naţionale, necesită intervenţia unui notar;
   l) domeniilor reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statuar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008;
   m) procedurii de înmatriculare a vehiculelor achiziţionate în leasing dintr-un alt stat membru;
   n) obligaţiilor contractuale şi extracontractuale, inclusiv forma contractelor, determinate în conformitate cu normele dreptului privat internaţional.
   Art. 18. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 16 şi doar în cazuri excepţionale, autorităţile competente pot lua măsuri cu privire la un prestator stabilit într-un alt stat membru, pentru a garanta siguranţa serviciilor.
   (2) Măsurile prevăzute la alin. (1) pot fi adoptate numai cu respectarea procedurii de asistenţă reciprocă stabilită la art. 40 şi numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
   a) prevederile naţionale în conformitate cu care se adoptă măsura respectivă nu au făcut obiectul armonizării, la nivel comunitar, în domeniul siguranţei serviciilor;
   b) măsurile prevăd un nivel mai înalt de protecţie a beneficiarului decât cel prevăzut într-o măsură adoptată de statul membru de stabilire în conformitate cu prevederile sale naţionale;
   c) statul membru de stabilire nu adoptă nicio măsură sau adoptă măsuri insuficiente în comparaţie cu cele prevăzute la art. 40;
   d) măsurile sunt proporţionale cu obiectivul garantării siguranţei serviciilor.

   SECŢIUNEA a 2-a
  Drepturile beneficiarilor de servicii

   Art. 19. - Utilizarea de către un beneficiar a unui serviciu oferit de către un prestator stabilit într-un alt stat membru nu poate fi restricţionată, în special prin impunerea următoarelor cerinţe:
   a) obligaţia de a obţine o autorizaţie de la autorităţile competente sau de a face o declaraţie către acestea dacă doresc să apeleze la serviciile unor prestatori stabiliţi în alt stat membru;
   b) limite discriminatorii în acordarea asistenţei financiare pentru folosirea unui anumit serviciu pe motiv că prestatorul este stabilit într-un alt stat membru sau din motive referitoare la locul unde se prestează serviciul.
   Art. 20. - (1) Prestatorii nu pot include condiţii discriminatorii referitoare la cetăţenie sau la naţionalitate ori la locul de reşedinţă sau la sediul beneficiarului în condiţiile generale de acces la un serviciu puse la dispoziţia publicului.
   (2) Prestatorii pot stabili condiţii de acces diferite în cazul în care acestea sunt justificate prin criterii obiective.
   (3) Clauzele ori declaraţiile ce cuprind condiţii discriminatorii sunt nule de drept.
   Art. 21. - (1) Se desemnează Centrul European al Consumatorilor din România ca organism competent pentru aspectele legate de informarea şi asistenţa oferite consumatorilor.
   (2) Informaţiile puse la dispoziţia consumatorilor cuprind următoarele:
   a) informaţii generale referitoare la cerinţele din domeniul protecţiei consumatorilor;
   b) informaţii generale cu privire la posibilităţile de soluţionare a unui litigiu între un prestator şi un consumator, inclusiv căile de atac disponibile în cazul unui litigiu între un prestator şi un consumator;
   c) datele de contact ale asociaţiilor de la care consumatorii pot obţine asistenţă practică.
   (3) Informaţiile şi asistenţa se oferă într-o manieră clară şi trebuie să fie actualizate şi uşor accesibile de la distanţă, inclusiv prin mijloace electronice.
   (4) În vederea îndeplinirii cerinţelor stabilite la alin. (2), atunci când este sesizat de către un consumator, Centrul European al Consumatorilor din România contactează, în cazul în care este necesar, organismul competent al statului membru de stabilire al prestatorului în cauză. Informaţiile primite de la organismul competent din statul membru de stabilire al prestatorului în cauză vor fi transmise consumatorului.
   (5) Centrul European al Consumatorilor din România va răspunde solicitărilor primite de la organismele competente din alte state membre ori din România, în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 20 de zile de la primirea solicitării.
   Art. 22. - În vederea aplicării prevederilor prezentului capitol, autorităţile competente au următoarele obligaţii:
   a) analizează legislaţia în baza căreia autorizează prestarea serviciilor aflate în competenţa lor şi iniţiază modificări legislative, acolo unde este cazul, în vederea eliminării cerinţelor care contravin prevederilor art. 16, până la data de 15 iunie 2009;
   b) raportează prin intermediul platformei electronice Interactive Policy Making (IPM), până la data de 30 septembrie 2009, toate cerinţele menţinute potrivit prevederilor art. 16 alin. (4).

   CAPITOLUL V
  Calitatea serviciilor

   Art. 23. - (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu aduce atingere dreptului autorităţilor competente de a solicita prestatorilor ale căror servicii prezintă un risc direct şi specific pentru sănătatea şi siguranţa beneficiarului sau a unei terţe persoane ori pentru securitatea financiară a beneficiarului, încheierea unei asigurări de răspundere profesională, corespunzătoare naturii şi gradului de risc, sau acordarea unei garanţii ori încheierea unui acord similar, echivalent sau comparabil în esenţă cu aceasta în ceea ce priveşte scopul.
   (2) Atunci când un prestator se stabileşte în România, autorităţile competente nu pot solicita o asigurare de răspundere profesională sau o garanţie în cazul în care acesta este deja acoperit de o garanţie echivalentă ori comparabilă în esenţă în ceea ce priveşte scopul şi acoperirea pe care o oferă în privinţa riscului asigurat, a sumei asigurate sau a plafonului garanţiei, precum şi eventuale excluderi de la acoperire, într-un alt stat membru în care prestatorul este deja stabilit. În cazul în care echivalenţa este doar parţială, autorităţile competente române pot solicita o garanţie suplimentară pentru a acoperi aspectele care nu sunt deja acoperite.
   (3) În cazul în care autorităţile competente române impun unui prestator stabilit în România să încheie o asigurare de răspundere profesională sau să ofere o altă garanţie, acestea acceptă ca mijloace suficiente de probă dovada acoperirii asigurării, eliberată de instituţiile de credit şi de asigurătorii stabiliţi în alte state membre.
   (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere asigurărilor profesionale sau sistemelor de garanţii prevăzute în acte normative naţionale care transpun directive ori care creează cadrul juridic necesar aplicării directe a unui regulament.
   (5) În sensul prezentului articol:
   a) risc direct şi specific înseamnă un risc care decurge direct din prestarea serviciului;
   b) sănătatea şi siguranţa înseamnă, referitor la un beneficiar sau la o terţă persoană, prevenirea decesului ori a unei vătămări corporale grave;
   c) securitatea financiară înseamnă, referitor la un beneficiar, prevenirea unor pierderi importante în capital sau din valoarea unui bun;
   d) asigurare de răspundere profesională înseamnă o asigurare încheiată de un prestator în vederea răspunderii potenţiale faţă de beneficiari şi, după caz, faţă de terţi, pentru prejudicii cauzate prin furnizarea serviciului.
   Art. 24. - (1) Prestatorii nu pot fi supuşi unor cerinţe care îi obligă să exercite o anumită activitate specifică în mod exclusiv ori care limitează exercitarea, în comun sau în parteneriate, de activităţi diferite.
   (2) Fac excepţie următoarele categorii de prestatori:
   a) profesiile reglementate, în măsura în care este necesar pentru asigurarea concordanţei cu regulile de etică şi conduită profesională, în scopul respectării independenţei şi a imparţialităţii profesiei;
   b) prestatorii de servicii de certificare, acreditare, monitorizare tehnică, servicii de testare sau încercare, în măsura în care este necesar pentru asigurarea independenţei şi a imparţialităţii.
   (3) În cazul în care sunt autorizate activităţi multidisciplinare între prestatorii menţionaţi la alin. (2) autorităţile competente trebuie să se asigure că se îndeplinesc următoarele condiţii:
   a) prevenirea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor între activităţi;
   b) asigurarea independenţei şi a imparţialităţii specifice activităţilor desfăşurate;
   c) asigurarea compatibilităţii între regulile de etică şi conduită profesională, care guvernează activităţile, în special din raţiuni care ţin de secretul profesional.
   (4) În vederea aplicării prevederilor alin. (1)-(3), autorităţile competente au următoarele obligaţii:
   a) analizează legislaţia în baza căreia autorizează prestarea serviciilor aflate în competenţa lor şi iniţiază modificări legislative, acolo unde este cazul, în vederea eliminării cerinţelor care contravin prevederilor alin. (1)-(3) până în data de 15 iunie 2009;
   b) raportează prin intermediul platformei electronice Interactive Policy Making (IPM), până la data de 30 septembrie 2009, toate cerinţele menţinute în baza alin. (2).
   Art. 25. - (1) La solicitarea prestatorilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor oferă acestora consultanţă în realizarea unor coduri de conduită.
   (2) Centrul European al Consumatorilor din România publică pe pagina sa de internet informaţii cu privire la semnificaţia anumitor etichete, precum şi criteriile de aplicare a etichetelor şi a altor mărci ale calităţii referitoare la servicii.
   (3) Asociaţiile profesionale trebuie să facă uşor accesibile beneficiarilor şi prestatorilor informaţii cu privire la semnificaţia anumitor etichete, precum şi criteriile de aplicare a etichetelor şi a altor mărci ale calităţii referitoare la servicii.
   (4) Autorităţile cu responsabilităţi în domeniu, în cooperare cu Comisia Europeană, adoptă, după caz, măsuri adiacente pentru a încuraja organizaţiile profesionale, camerele de comerţ, asociaţiile patronale, precum şi asociaţiile de consumatori să promoveze furnizarea unor servicii de calitate, în special prin uşurarea evaluării competenţei prestatorului.
   (5) Asociaţiile de consumatori şi asociaţiile profesionale sau patronale pot coopera, la nivel comunitar, pentru a promova furnizarea unor servicii de calitate.
   (6) Centrul European al Consumatorilor din România cooperează cu asociaţiile de consumatori şi cu asociaţiile profesionale, pentru a promova furnizarea unor servicii de calitate.
   Art. 26. - (1) Prestatorii au obligaţia de a pune la dispoziţia beneficiarilor următoarele informaţii:
   a) numele sau denumirea prestatorului, forma de organizare, adresa unde este stabilit, precum şi date care să permită contactarea rapidă şi comunicarea directă cu acesta, după caz, prin mijloace electronice;
   b) în cazul în care prestatorul este înmatriculat într-un registru, numele acelui registru şi numărul de înregistrare al prestatorului sau mijloacele de identificare echivalente în acel registru;
   c) în cazul în care activitatea este supusă unui regim de autorizare, datele autorităţii competente care a eliberat autorizaţia;
   d) în cazul în care prestatorul exercită o activitate care este supusă TVA, numărul de identificare menţionat la art. 153, 1531 şi 154 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
   e) în cazul profesiilor reglementate, orice ordin profesional sau organism similar la care prestatorul este înscris, titlul profesional şi statul membru în care a fost acordat acest titlu;
   f) condiţiile şi clauzele generale de prestare a serviciului, dacă există, utilizate de către prestator;
   g) clauze contractuale cu privire la legea aplicabilă contractului şi/sau la instanţa competentă dacă sunt folosite de către prestator;
   h) existenţa unei garanţii postvânzare care nu este impusă prin lege;
   i) preţul serviciului, în cazul în care acesta este stabilit, în prealabil, de către prestator, pentru un anumit tip de serviciu;
   j) principalele caracteristici ale serviciilor, în cazul în care acestea nu reies deja din context;
   k) asigurarea de răspundere civilă profesională sau garanţiile profesionale, dacă există, şi, în special, datele de contact ale asigurătorului sau ale garantului, precum şi teritoriul pe care este valabilă.
   (2) La alegerea prestatorului, informaţiile menţionate la alin. (1):
   a) sunt comunicate de către prestator din proprie iniţiativă;
   b) sunt uşor accesibile beneficiarului în locul prestării serviciului sau al încheierii contractului;
   c) pot fi accesate cu uşurinţă de către beneficiar, prin mijloace electronice, la o adresă oferită de către prestator;
   d) sunt cuprinse în orice documente de informare oferite beneficiarului de către prestator, documente care cuprind o descriere detaliată a serviciului prestat.
   (3) La cererea beneficiarului, prestatorii oferă următoarele informaţii suplimentare:
   a) preţul serviciului, în cazul în care acesta nu este stabilit, în prealabil, de către prestator, sau, dacă nu poate fi comunicat un preţ exact, o metodă de calcul al preţului, astfel încât acesta să poată fi verificat de către beneficiar, sau un deviz suficient de detaliat;
   b) în ceea ce priveşte profesiile reglementate, o referire la normele profesionale aplicabile în statul membru de stabilire şi mijloacele prin care se poate obţine accesul la acestea;
   c) informaţii cu privire la activităţile conexe şi la parteneriatele prestatorilor, agreate pentru desfăşurarea acestor activităţi, care sunt legate de serviciul în cauză, precum şi cu privire la măsurile luate pentru a se evita conflictele de interese. Aceste informaţii se includ în orice document informativ în care prestatorii oferă o descriere detaliată a serviciilor lor;
   d) codurile de conduită la care a aderat prestatorul şi adresele de internet la care aceste coduri pot fi consultate, specificând limba în care sunt disponibile;
   e) în cazul în care unui prestator îi este aplicabil un cod de conduită sau este membru al unei asociaţii profesionale ori al unui organism profesional care instituie posibilitatea de a recurge la mecanisme de soluţionare pe cale extrajudiciară a litigiilor, informează beneficiarii cu privire la posibilitatea utilizării acestora; prestatorul trebuie să indice modalitatea prin care beneficiarii pot obţine informaţii detaliate cu privire la modalităţile extrajudiciare de soluţionare a litigiilor.
   (4) Prestatorul oferă informaţiile menţionate la alin. (1)-(3) în mod complet, corect, precis şi în timp util înainte de încheierea contractului sau, în absenţa unui contract scris, înainte de prestarea serviciului.
   (5) Intervalul de timp de la furnizarea informaţiilor menţionate la alin. (1)-(3) până la contractarea sau prestarea efectivă a serviciului nu poate fi mai scurt de 5 zile. Cu acordul scris al beneficiarului, termenul de 5 zile poate fi redus.
   (6) Prezentul articol nu aduce atingere altor dispoziţii legale prin care sunt reglementate cerinţele de informare.
   Art. 27. - (1) Pentru soluţionarea unor eventuale litigii, în afară de informaţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a), prestatorii vor furniza beneficiarilor, în special, adresa poştală, numărul de fax sau adresa de e-mail şi numărul de telefon la care toţi beneficiarii, inclusiv cei care au reşedinţa sau sediul social într-un alt stat membru, le pot adresa o reclamaţie sau o solicitare de informaţii în legătură cu serviciul prestat. Prestatorii pun la dispoziţie, de asemenea, adresa sediului social, în cazul în care aceasta nu este adresa obişnuită pentru corespondenţă.
   (2) Prestatorii trebuie să facă dovada că au răspuns reclamaţiilor primite în cel mai scurt termen, care nu poate depăşi 30 de zile calendaristice, şi că au depus eforturile necesare identificării unei soluţii satisfăcătoare.
   (3) Prestatorii trebuie să facă dovada că au furnizat complet, corect şi precis informaţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
   (4) Prestatorii care sunt supuşi unui cod de conduită sau sunt membri ai unei asociaţii ori ai unui organism profesional ale căror norme prevăd recurgerea la modalităţi extrajudiciare de soluţionare a litigiilor îi informează pe beneficiari în această privinţă şi menţionează acest lucru în orice document în care sunt prezentate detaliat serviciile lor, indicând modul în care se pot accesa informaţii detaliate cu privire la acestea.
   Art. 28. - (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă contravenţională următoarele fapte:
   a) în cazul nerespectării de către prestatori a obligaţiilor prevăzute la art. 20, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;
   b) în cazul nerespectării de către prestatori a obligaţiilor prevăzute la art. 26 alin. (1)-(5), cu amendă de la 1.000 la 10.000 lei;
   c) nerespectarea de către prestatori a obligaţiilor prevăzute la art. 27, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.
   (2) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
   (3) Valoarea amenzilor prevăzute la art. 28 alin. (1) se va actualiza prin hotărâre a Guvernului.
   (4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în cazul în care, prin încălcarea prevederilor legale, sunt sau pot fi afectate interesele consumatorilor.
   (5) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

   CAPITOLUL VI
  Cooperarea administrativă

   Art. 29. - Autorităţile competente române cooperează, prin intermediul SIPI, cu autorităţile competente din celelalte state membre, în vederea asigurării controlului prestatorilor de servicii şi al serviciilor pe care aceştia le prestează.
   Art. 30. - (1) Departamentul pentru Afaceri Europene este coordonatorul naţional al SIPI în domeniul serviciilor şi îndeplineşte următoarele atribuţii:
   a) propune Guvernului desemnarea, prin hotărâre, după criteriul domeniului de activitate, a coordonatorilor delegaţi ai SIPI în domeniul serviciilor;
   b) înregistrează în SIPI coordonatorii delegaţi, în perioada prealabilă lansării de către Comisia Europeană a procesului de autoînregistrare;
   c) modifică parametrii de înregistrare în SIPI ai coordonatorilor delegaţi, la solicitarea acestora, în perioada prealabilă lansării de către Comisia Europeană a procesului de autoînregistrare;
   d) validează înregistrările în SIPI ale autorităţilor competente după lansarea procesului de autoînregistrare;
   e) asigură asistenţă coordonatorilor delegaţi cu privire la utilizarea SIPI;
   f) îndeplineşte funcţia de punct naţional de contact pentru Comisia Europeană şi pentru celelalte state membre cu privire la implementarea şi gestionarea SIPI în România.
   (2) Coordonatorii delegaţi ai SIPI în domeniul serviciilor îndeplinesc următoarele atribuţii:
   a) identifică autorităţile competente şi le informează cu privire la obligaţia de a utiliza SIPI, de a solicita înregistrarea în SIPI sau de a se autoînregistra în SIPI, după caz;
   b) înregistrează în SIPI autorităţile competente, în perioada prealabilă lansării de către Comisia Europeană a procesului de autoînregistrare;
   c) se autoînregistrează în SIPI şi operează în permanenţă modificările necesare după lansarea de către Comisia Europeană a procesului de autoînregistrare;
   d) asigură asistenţă autorităţilor competente relevante pentru domeniul lor de activitate, cu privire la utilizarea SIPI.
   Art. 31. - (1) Autorităţile competente sunt obligate să solicite coordonatorilor delegaţi ai SIPI din domeniul lor de activitate înregistrarea în SIPI.
   (2) Autorităţile competente desemnează cel puţin o persoană din cadrul instituţiei în vederea transmiterii de solicitări către autorităţile competente din alte state membre şi a formulării de răspunsuri la solicitările acestora, prin intermediul SIPI.
   (3) Solicitările privind înregistrarea în SIPI trebuie să cuprindă informaţii privind:
   a) denumirea autorităţii competente şi descrierea sintetică a activităţii dacă acest lucru nu rezultă în mod clar din denumire;
   b) datele de contact ale autorităţii competente, respectiv adresa, numărul de telefon/fax, adresa de e-mail, pagina de web;
   c) limbile oficiale ale Uniunii Europene pe care le înţeleg lucrătorii autorităţii competente;
   d) domeniul de activitate;
   e) datele de contact ale persoanei care urmează a fi înregistrată în SIPI pentru autoritatea competentă.
   (4) Autorităţile competente au obligaţia de a notifica modificarea informaţiilor menţionate la alin. (3) coordonatorului delegat din domeniul propriu de activitate în perioada prealabilă lansării, de către Comisia Europeană, a procesului de autoînregistrare.
   (5) După lansarea procesului de autoînregistrare în SIPI, autorităţile competente neînregistrate sunt obligate să se înregistreze în SIPI şi să solicite coordonatorului naţional al SIPI validarea înregistrării.
   Art. 32. - (1) Autorităţile competente române transmit, prin intermediul SIPI, autorităţilor competente din celelalte state membre, solicitări de informaţii sau solicitări privind efectuarea unor verificări, inspecţii şi investigaţii cu privire la:
   a) prestatorii stabiliţi pe teritoriul României, care prestează servicii pe teritoriul statelor membre respective; sau
   b) prestatorii stabiliţi pe teritoriul statelor membre respective, care prestează servicii pe teritoriul României.
   (2) În legătură cu prestatorii stabiliţi pe teritoriul României, care prestează servicii pe teritoriul altor state membre, autorităţile competente române pot solicita efectuarea unor verificări, inspecţii şi investigaţii necesare pentru a asigura controlul activităţii prestatorilor în cauză, pe teritoriul statelor membre respective.
   (3) În legătură cu prestatorii stabiliţi pe teritoriul altui stat membru, care prestează servicii pe teritoriul României, autorităţile competente române pot solicita informaţii, pe baza seturilor de întrebări existente în sistem, inclusiv cu privire la:
   a) desfăşurarea efectivă a unei activităţi economice în mod legal pe teritoriul statului respectiv;
   b) măsurile disciplinare sau administrative şi hotărârile de deschidere sau închidere a procedurii insolvenţei;
   c) punerea în executare a unor sancţiuni la sediul prestatorului de servicii şi la punctele de lucru aflate pe teritoriul statului respectiv, în legătură cu serviciile prestate de acesta pe teritoriul României.
   (4) În cuprinsul solicitărilor prevăzute la alin. (1)-(3) autorităţile competente române menţionează motivele şi descrierea situaţiei de fapt care determină efectuarea demersului.
   (5) Informaţiile şi documentele obţinute în urma solicitărilor prevăzute la alin. (1)-(3) se utilizează numai în scopul pentru care au fost solicitate.
   Art. 33. - (1) Autorităţile competente române primesc, prin intermediul SIPI, de la autorităţile competente din alte state membre, solicitări de informaţii sau solicitări privind efectuarea unor verificări, inspecţii şi investigaţii, cu privire la prestatorii stabiliţi pe teritoriul României care prestează servicii pe teritoriul statului membru respectiv sau cu privire la prestatorii stabiliţi pe teritoriul statului membru respectiv şi care prestează servicii pe teritoriul României.
   (2) Autorităţile competente române acceptă solicitările prevăzute la alin. (1) dacă soluţionarea integrală sau parţială a acestora intră în competenţa lor legală şi dacă în cuprinsul solicitărilor se menţionează motivele şi descrierea situaţiei de fapt care a determinat efectuarea demersului.
   (3) În cazul în care soluţionarea integrală sau parţială a solicitărilor prevăzute la alin. (1) nu intră în competenţa sa legală, autoritatea solicitată o retransmite altei autorităţi pe care o consideră competentă, precizând motivele care determină acest demers.
   (4) Atunci când, după acceptarea unei solicitări, se constată că pentru realizarea verificărilor, inspecţiilor sau investigaţiilor sunt necesare informaţii sau documente suplimentare, acestea se solicită autorităţilor care au iniţiat solicitarea.
   (5) Răspunsul conţine informaţiile cu privire la rezultatele verificărilor, inspecţiilor şi investigaţiilor şi, atunci când este cazul, cu privire la măsurile care au fost luate în urma desfăşurării acestor activităţi.
   (6) Autorităţile competente române transmit răspunsul prin intermediul SIPI în termenul precizat în cuprinsul solicitării sau în termenul necesar pentru realizarea activităţilor respective, dacă termenul nu este precizat. Atunci când, din motive obiective, activităţile nu pot fi realizate în termenul precizat în cuprinsul solicitării, autoritatea care a acceptat solicitarea informează autoritatea solicitantă cu privire la acest aspect.
   (7) În cazul în care autoritatea care primeşte o solicitare nu este competentă a soluţiona solicitarea şi nu cunoaşte autoritatea competentă, aceasta înaintează solicitarea către coordonatorul delegat în vederea identificării autorităţii competente.
   (8) În cazul în care coordonatorul delegat nu poate identifica autoritatea competentă a soluţiona o solicitare, acesta redirecţionează solicitarea către coordonatorul naţional în vederea stabilirii competenţei.
   Art. 34. - (1) Autorităţile competente furnizează, potrivit competenţelor legale, în baza solicitărilor primite prin intermediul SIPI, informaţii pe baza seturilor de întrebări existente în sistem, inclusiv cu privire la:
   a) desfăşurarea efectivă a unei activităţi economice în mod legal pe teritoriul României de către un prestator stabilit pe teritoriul României care prestează servicii într-un alt stat membru;
   b) măsurile disciplinare sau administrative şi deciziile referitoare la deschiderea ori închiderea procedurii de insolvenţă luate de către autorităţile române împotriva unui prestator şi care privesc în mod direct competenţa prestatorului sau fiabilitatea profesională a acestuia.
   (2) Autoritatea competentă care comunică informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) îl informează pe prestatorul în cauză cu privire la această comunicare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii răspunsului către autoritatea solicitantă.
   (3) Măsurile disciplinare sau administrative prevăzute la alin. (1) lit. b) se comunică numai dacă sunt definitive şi/sau irevocabile. Pentru celelalte decizii prevăzute la alin. (1) se menţionează în cuprinsul răspunsului dacă hotărârea este definitivă şi/sau irevocabilă sau dacă s-a introdus o cale de atac împotriva acesteia, precum şi data la care urmează a fi soluţionată calea de atac.
   (4) În cuprinsul răspunsului cu privire la aspectele prevăzute la alin. (1) lit. b), se menţionează şi dispoziţiile de drept intern în temeiul cărora prestatorul a fost sancţionat.
   (5) Dacă schimbul de informaţii vizează date cu caracter personal, acesta se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
   Art. 35. - (1) Autorităţile competente române efectuează, inclusiv în baza solicitărilor primite prin intermediul SIPI, activităţi de control sau de punere în executare a unor sancţiuni, potrivit atribuţiilor legale, la sediul unui prestator stabilit în România şi la punctele de lucru aflate pe teritoriul României.
   (2) Autorităţile competente române informează autoritatea solicitantă cu privire la rezultatul activităţilor de control şi la măsurile luate, dacă este cazul, prin intermediul SIPI.
   (3) Autorităţile competente române nu se abţin să adopte măsuri de control ori de punere în executare pe teritoriul României pe motiv că serviciul a fost prestat sau a cauzat prejudicii în alt stat membru.
   (4) Autorităţile competente române asigură controlul prestatorilor stabiliţi în România, fără ca aceasta să implice obligaţia de a efectua verificări şi controale factuale pe teritoriul statelor membre unde se prestează serviciul. Astfel de verificări şi controale se efectuează de către autorităţile competente din statul membru unde operează temporar prestatorul, la cererea autorităţilor române.
   Art. 36. - (1) Autorităţile competente române efectuează controale, potrivit atribuţiilor legale, cu privire la activitatea desfăşurată pe teritoriul României de către prestatori stabiliţi în alte state membre, la solicitarea autorităţilor competente din statele membre de stabilire, şi pot decide cu privire la măsurile cele mai potrivite care trebuie luate în fiecare caz în parte, pentru a răspunde solicitărilor primite prin intermediul SIPI.
   (2) Autorităţile competente române sunt responsabile de controlul activităţii prestatorului pe teritoriul său din punctul de vedere al respectării cerinţelor care pot fi impuse în temeiul art. 16 şi 17. Astfel, autorităţile competente române:
   a) adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura că prestatorul îndeplineşte cerinţele legate de accesul la activitatea respectivă şi exercitarea acesteia;
   b) efectuează verificări, inspecţii şi investigaţii necesare pentru controlul serviciului prestat.
   (3) Autorităţile competente române pot efectua activităţi de control, potrivit atribuţiilor stabilite de lege, în alte cazuri decât pentru a răspunde unor solicitări primite prin intermediul SIPI, cu condiţia ca acestea să nu fie discriminatorii, să fie proporţionale şi să nu fie motivate de faptul că prestatorul este stabilit în alt stat membru.
   Art. 37. - Autorităţile competente române permit autorităţilor competente din celelalte state membre consultarea registrelor pe care le deţin, aşa cum sunt ele definite la art. 2 lit. n) şi în care sunt înregistrate informaţii cu privire la prestatorii stabiliţi pe teritoriul României, în aceleaşi condiţii în care este permisă consultarea respectivelor registre de către autorităţile române cu competenţe echivalente.
   Art. 38. - (1) Autorităţile competente solicită motivat, prin intermediul SIPI, intervenţia coordonatorului delegat al SIPI pentru domeniul de activitate respectiv în vederea obţinerii unui răspuns, în oricare dintre următoarele cazuri:
   a) solicitările transmise prin intermediul SIPI nu au fost acceptate;
   b) solicitările transmise prin intermediul SIPI au fost acceptate, însă nu s-a primit un răspuns în termenul stabilit;
   c) solicitările transmise prin intermediul SIPI au fost acceptate, însă răspunsul primit nu este considerat satisfăcător.
   (2) În situaţia în care consideră justificată solicitarea de intervenţie, coordonatorul delegat al SIPI, sesizat potrivit alin. (1), transmite, prin intermediul SIPI, o cerere de intervenţie coordonatorului delegat pentru serviciul în cauză al celuilalt stat membru.
   (3) Dacă nu se primeşte un răspuns satisfăcător, coordonatorul delegat al SIPI în cauză propune coordonatorului naţional al SIPI transmiterea unei informări către Comisia Europeană cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor de asistenţă de către statul membru respectiv.
   (4) În situaţia în care consideră justificată propunerea coordonatorului delegat al SIPI, coordonatorul naţional al SIPI transmite o informare către Comisia Europeană cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor de asistenţă de către statul membru respectiv.
   Art. 39. - (1) În cazul în care o autoritate competentă are cunoştinţă despre acte ori împrejurări grave şi precise referitoare la o activitate de servicii care ar putea cauza prejudicii grave sănătăţii sau siguranţei persoanelor ori mediului, pe teritoriul României sau pe teritoriul altor state membre, aceasta propune coordonatorului delegat SIPI transmiterea unei alerte, prin intermediul SIPI, către Comisia Europeană, statul membru de stabilire şi statele membre în cauză.
   (2) În urma analizării informărilor primite potrivit alin. (1), coordonatorul delegat al SIPI înaintează coordonatorului naţional al SIPI propunerea de transmitere a alertei, dacă o consideră justificată.
   (3) Coordonatorul naţional al SIPI analizează propunerea din punctul de vedere al respectării procedurilor şi criteriilor pentru alertă şi, atunci când cazul întruneşte toate criteriile, transmite alerta către Comisia Europeană, statul membru de stabilire şi către celelalte state membre cu privire la aspectele constatate şi la măsurile luate de către autorităţile române.
   Art. 40. - (1) În cazul în care o autoritate competentă română intenţionează să adopte o măsură în conformitate cu art. 18, procedura stabilită la alin. (2)-(8) se aplică fără a aduce atingere procedurilor judiciare, inclusiv procedurilor preliminare şi actelor înfăptuite în cadrul unei cercetări penale.
   (2) Autoritatea competentă română solicită autorităţii competente din statul membru de stabilire să adopte măsuri împotriva prestatorului respectiv, oferind toate informaţiile relevante cu privire la serviciul în cauză şi la circumstanţele cauzei.
   (3) În urma primirii răspunsului de la autoritatea competentă din statul membru de stabilire cu privire la măsurile adoptate ori avute în vedere sau, după caz, motivele pentru care nu a luat nicio măsură, autoritatea competentă română poate solicita coordonatorului delegat al SIPI declanşarea procedurii de derogare.
   (4) Coordonatorul delegat al SIPI verifică temeiul solicitării şi, în cazul în care aprobă transmiterea solicitării de derogare, transmite coordonatorului naţional al SIPI solicitarea de a notifica Comisiei Europene şi statului membru de stabilire intenţia de a adopta măsuri, indicând următoarele:
   a) motivele pentru care consideră că măsurile adoptate sau avute în vedere de statul membru de stabilire sunt inadecvate;
   b) motivele pentru care consideră că măsurile pe care intenţionează să le adopte îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 18.
   (5) Măsurile nu pot fi adoptate decât după un termen de 15 zile lucrătoare de la data notificării prevăzute la alin. (4).
   (6) La solicitarea Comisiei Europene, autoritatea competentă română are obligaţia de a nu adopta măsurile propuse sau de a suspenda de urgenţă măsurile iniţiate, în cazul în care se constată că acestea sunt incompatibile cu legislaţia comunitară.
   (7) Coordonatorul naţional al SIPI poate refuza transmiterea unei solicitări de derogare dacă nu au fost respectate procedurile sau dacă aceasta nu îndeplineşte cumulativ criteriile pentru derogare.
   (8) În caz de urgenţă, o autoritate competentă care intenţionează să adopte o măsură poate deroga de la prevederile alin. (2)-(5) şi (7). În astfel de cazuri, măsurile se notifică în cel mai scurt termen, prin intermediul şi cu acordul coordonatorului naţional al SIPI, Comisiei Europene şi statului membru de stabilire, fiind indicate motivele care justifică urgenţa.
   (9) În cazul în care coordonatorul naţional al SIPI primeşte o comunicare din partea unei autorităţi competente dintr-un alt stat membru cu privire la intenţia acesteia de a lua măsuri împotriva unui prestator stabilit în România care prestează servicii în statul respectiv, coordonatorul naţional al SIPI va transmite imediat comunicarea coordonatorului delegat al SIPI, acesta având obligaţia de a analiza cazul respectiv şi măsurile luate de autoritatea competentă română şi de a transmite coordonatorului naţional al SIPI poziţia sa cu privire la legitimitatea derogării solicitate.

   CAPITOLUL VII
  Dispoziţii finale

   Art. 41. - (1) Condiţiile de organizare şi funcţionare a punctelor de contact unic se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, până la data de 1 iulie 2009.
   (2) Normele şi procedurile de cooperare administrativă prin intermediul SIPI vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului până la data de 1 iulie 2009.
   Art. 42. - Departamentul pentru Afaceri Europene notifică Comisiei Europene prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi actele normative prevăzute la art. 41.
    *
    Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 376 din 27 decembrie 2006.

    PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
   
                                           Contrasemnează:
───────────────
Ministrul întreprinderilor mici şi mijlocii,
comerţului şi mediului de afaceri,
Constantin Niţă
Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene,
Vasile Puşcaş
p. Ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti,
Alina Mihaela Bica,
secretar de stat
Ministrul economiei,
Adriean Videanu
Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor,
Dan Nica
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor,
Bogdan Marcel Pandelică
Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale,
Gabriel Sandu
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
    Bucureşti, 20 mai 2009.
    Nr. 49.

   ANEXĂ
 
    LISTA
actelor normative care conţin prevederi referitoare la documentele
pentru care nu se aplică prevederile art. 5 alin. (1) şi (2)

    Prevederile art. 5 alin. (1) şi (2) din prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică documentelor menţionate în:
   a) art. 18, art. 24 alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 860/2004 privind recunoaşterea calificării de medic veterinar şi reglementarea unor aspecte referitoare la exercitarea profesiei de medic veterinar, cu modificările şi completările ulterioare;
   b) art. 34 alin. (2) şi art. 353 alin. (3) din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare;
   c) art. 182, 183 şi în art. 191-196 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare;
   d) art. 808 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
   e) Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte formalităţile de publicitate a comercianţilor.